Preoți slujitori

Inițiator pentru ridicarea noii biserici a fost preotul sachelar Vasile Rădulescu care, pentru strădania și meritele sale excepționale a fost declarat ca prim ctitor al bisericii, alături de alți 26 de credincioși care formează grupul de ctitori, inserați cu toții în pisania așezată deasupra ușii de la intrare în sfântul locaș. Primul slujitor al bisericii a fost Pr. Vasile Rădulescu, ctitorul ei principal, a cărui activitate a încetat la 1 noiembrie 1919, când s-a retras la pensie.

În anul 1918, preotul Vasile Rădulescu și-a căsătorit fata cea mai mică cu Petre I. Provinceanu, seminarist, care fusese ofițer de front în Primul Război Mondial (1916-1918). După căsătorie, a fost hirotonit preot la 20 februarie 1919, pe seama parohiei Urleta, Bănești, județul Prahova. La 1 noiembrie 1919, preotul Vasile Rădulescu a făcut transfer cu ginerele său, trecând el ca paroh la Urleta, unde a mai funcționat doi ani de zile, iar în locul lui a fost transferat preotul Petre I. Provinceanu, de fel din Câmpina, fiul lui Ioan C. Provinceanu – învățător – și nepotul preotului Constantin Provinceanu, parohul bisericii Sfinții Voievozi din Câmpina, mort în Primul Război Mondial, la Mănăstirea Neamț.

Pr. Petre I. Provinceanu, funcționând ca paroh al parohiei Cornu de Jos, avea de îngrijit și Cornu de Sus, unde biserica era filială. Fiind lipsă de învățători și având și diplomă de învățător, Pr. Petre I. Provinceanu a activat și în această funcție timp de cinci ani, până în 1926. În acest timp, a fost student la Facultatea de Teologie din București, unde și-a dat examenul de licență în anul 1923. În anul 1926, a absolvit și examenul de capacitate pentru profesor secundar, fiind numit și profesor secundar al Liceului de Fete din Câmpina.

Cu o mână de oameni înțelegători, la vremea aceea, Pr. Petre I. Provinceanu a construit, în fața bisericii, un gard de beton cu țevi de fier și plasă de sârmă. De asemenea, a construit gardul de beton de la cimitir, precum și alte îmbunătățiri ce erau necesare.

La 1 ianuarie 1931, filiala Cornu de Sus a fost transformată în parohie, fiind hirotonit ca preot tânărul Gheorghe N. Andrei din Cornu de Sus.

La 1 aprilie 1941, a fost transferat, în postul de preot paroh, după opt ani de păstorie la parohia vecină Șotrile, Pr. Vasile Z. Petrescu. Născut la 1 ianuarie 1909, pe meleaguri argeşene, Pr. Vasile Petrescu a rămas orfan în urma Primului Război Mondial. A ajuns elev al Seminarului teologic „Neagoe Basarab” din Curtea de Argeş şi apoi student al Facultăţii de Teologie din Chişinău.

Pr. Vasile Petrescu s-a dedicat bisericii şi enoriaşilor pe care i-a iubit şi i-a respectat ca nimeni altul. De aceea, consătenii săi au ştiut să-l sprijine şi să-i fie alături. Biserica a fost renovată în trei rânduri: în urma avariilor pricinuite de cutremurul din anul 1940, apoi după cel din 1977 şi în urma celui din 1986, când i s-a reconstruit şi pictura. Această frumoasă ctitorie prahoveană a fost resfinţită în 1987, prin grija şi strădania preotului Vasile Petrescu. A trecut la cele veșnice la 19 decembrie 1990.

Următorul slujitor al Domnului a fost vrednicul de pomenire Pr. Valeriu-Gheorghe Andreescu. A absolvit Seminarul Teologic și Facultatea de Teologie din București (promoția 1979). În 1980, a fost hirotonit preot pe seama parohiei Cornu de Sus, unde a efectuat lucrări ample de restaurare a bisericii – monument istoric. În anul 1990, a fost transferat la parohia Cornu de Jos, unde, cu ajutorul enoriașilor și al autorităților locale a reușit să efectueze următoarele lucrări: începutul refacerii fațadei bisericii, lucrare pe care nu a reușit să o vadă terminată în totalitate, extinderea cimitirului parohial, construirea unui gard din piatră și fier în fața bisericii, construirea unor grupuri sanitare și a unei magazii pentru toată folosința, utilarea bisericii cu o centrală termică pe gaze și cu calorifere.

Prin trecerea la Domnul la 16 ianuarie 2006, în vârstă de numai 53 de ani, Biserica pierdea o figură cu totul originală, cu larg răsunet în viaţa ecleziastică a timpului său, „se stingea un zâmbet de pe chipul altarului” – cum glăsuia necrologul din presa vremii – rămânându-i doar amintirea neştearsă din sufletele enoriaşilor. A risipit în jurul său fericirea cu generozitate şi neistovită bunătate. A lăsat în urmă un nume mare şi o activitate bisericească cu timp și fără timp. Figura lui meritorie de slujitor ales și întreprinzător a rămas vie între credincioșii bisericii.

În urma vacantării postului de preot II, la 25 iunie 2006, a fost transferat Pr. Mihăiță-Gheorghe Secrețeanu de la parohia Babadag I, Arhiepiscopia Tomisului. Absolvent al Facultății de Teologie din Constanța, promoția 2001, a fost hirotonit preot la 16 mai 1999. Datorită meritelor deosebite de la parohie, la 16 iulie 2003, a fost hirotesit sachelar de către I.P.S. Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.

Împreună, preoții George-Constantin Leescu-Popa și Mihăiță-Gheorghe Secrețeanu au reușit următoarele lucrări la biserică: extinderea cimitirului cu 1000 mp, dotarea cu mobilier nou și cu parchet în Sfantul Altar, montarea de uși și de ferestre termopan, atât la intrarea în pronaos cât și în Sfântul Altar, dotarea bisericii cu o centrală termică suplimentară pe combustibil solid (lemn, cărbune) pentru diminuarea cheltuielilor la gaze naturale și pentru sporirea căldurii din biserică, dotarea bisericii cu mochetă de trafic intens, schimbarea treptelor înguste de la Sfântul Altar și montarea unei solei impunătoare din granit, montarea unui pangar din lemn sculptat.

Cea mai importantă lucrare executată la biserică a fost finalizarea refacerii fațadei bisericii, lucrare începută de Pr. Valeriu Gheorghe Andreescu, cu ajutorul finanțării de la bugetul local.

În dimineața zilei de duminică, 11 noiembrie 2007, în drumul său spre biserică, Pr. Mihăiță-Gheorghe Secrețeanu a suferit un cumplit accident de circulație, în urma căruia a trecut la cele veșnice, la numai 34 de ani. Cu toate că nu a slujit decât un an și jumătate la parohia Cornu de Jos, chipul său senin, zâmbetul arătat de fiecare dată, precum și grija sa pentru cele duhovnicești nu vor fi uitate niciodată de către enoriași.